fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

Coronavirusul a crescut capitalizarea bursieră a celor mai valoroase companii americane cu 3,4 trilioane de dolari în 2020

Capitalizare Bursieră

Capitalizarea de piaţă a celor mai valoroase 7 companii americane de tehnologie, respectiv Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Facebook, Tesla şi Nvidia, a crescut cu 3.400 de miliarde de dolari în 2020, redă Reuters.

În condiţiile la vânzările de iPhone-uri, cererea pentru produsul Teams al Microsoft, dezvoltarea platformei de comerţ electronic a Amazon şi duritatea afacerilor cu publicitate ale Google şi Facebook, activităţile companiilor Big Tech nu au fost încetinite nici de Covid-19 şi nici de investigaţiile tot mai numeroase deschise împotriva lor, legate de poziţia lor dominantă pe piaţă.

Iar producătorul de cipuri Nvidia şi-a mărit de peste două ori valoarea în 2020, încheind anul cu o capitalizare de piaţă de 323 miliarde de dolari şi devenind a şaptea cea mai valoroasă companie de tehnologie şi a 16-a între companiile din Statele Unite.

Procesoanele sale de grafică pentru dispozitivele de jocuri s-au vândut atât de rapid încât compania a avut dificultăţi să răspundă cererii.

Cipurile Nvidia sunt solicitate tot mai mult şi de către centrele de date, unde volumul mai mare necesită viteze mai mari.

Creşterea puternică a acţiunilor Tesla a fost cea mai mare surpriză. Acţiunile Tesla au crescut de aproape nouă ori anul trecut, capitalizarea lor de piaţă urcând de la 76 de miliarde de dolari la începutul anului la 669 de miliarde de dolari la închiderea tranzacţiilor.

În pofida închiderii fabricilor la începutul pandemiei, Tesla şi-a revenit şi a livrat un număr record de vehicule în trimestrul al treilea.

În ultima lună din 2020, Tesla a devenit cea mai mare companie care a fost inclusă în indicele S&P 500.

Cea mai mare creştere a capitalizării bursiere a fost înregistrată de Apple, cu o creştere de aproape 1.000 de miliarde de dolari, datorită unui avans al acţiunilor de 81%.

Capitalizarea de piaţă a Amazon, care a beneficiat de creşterea afacerilor de consum şi de cloud-computing, a urcat cu 710 miliarde de dolari.

Microsoft a înregistrat o creştere a capitalizării de 480 de miliarde de dolari, Alphabet de 268 de miliarde de dolari, iar Facebook de 193 de miliarde de dolari.

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este cel mai bogat om din lume, urmat de Elon Musk, fondatorul Tesla. Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, coboară pe locul al patrulea, depășit de conducătorul industrie de lux din Franța, Bernard Arnault. Pe locul al cincilea se află Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook.

Topul Forbes al miliardarilor lumii:

  • 1.Jeff Bezos (Amazon, SUA) – 189,7 miliarde dolari
  • 2.Elon Musk (Tesla, SUA) – 155,6 miliarde dolari
  • 3.Bernard Arnault (LVMH, Franța) – 150,9 miliarde dolari
  • 4.Bill Gates (Microsoft, SUA) – 120,3 miliarde dolari
  • 5.Mark Zuckerberg (Facebook, SUA) – 100,3 miliarde dolari
  • 6.Larry Ellison (Oracle, SUA) – 88,2 miliarde dolari
  • 7.Warren Buffett (Berkshire Hathaway, SUA) – 87,5 miliarde dolari
  • 8.Zhong Shanshan (Nongfu Spring, Wantai, China) – 85,4 miliarde dolari
  • 9.Larry Page (Google, SUA) – 77,2 mliarde dolari
  • 10.Mukesh Ambani (Reliance Industries Ltd., India) – 76,2 miliarde dolari

 

Lasă un răspuns

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp