fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

Bentley intră în subordinea Audi

Consiliul de Supraveghere al Volkswagen Group a informat că a aprobat proiectul de reorganizare a mărcilor. Marca de lux, Bentley va fi controlată de Audi AG, subsidiara premium a grupului german. Organizarea și ierarhia mărcilor în cadrul celei mai mari companii auto din lume, Volkswagen AG, a fost dintotdeauna o chestiune de strategie.

VW Group intră într-o nouă etapă de transformări importante, regizate de Herbert Diess, CEO al grupului și proaspăt reconfirmat de reprezentanții acționarilor.

Reînoirea a mărcii britanice de lux Bentley ar putea fi considerată relevantă pentru modul în care gândește Diess evoluția companiei.

Bentley a fost fixată ca o marcă independentă tocmai pentru a nu-i strica prestigiul și a nu-i afecta reputația pe care constructorii britanici de automobile luxoase au avut-o dintotdeauna. Chiar dacă unele modele Bentley au folosit componente ale Audi și chiar platforme întregi, separarea mărcii britanice a fost fermă până acum, inclusiv sediul său din Crewe rămânând neschimbat de decenii.

De la 1 martie, Bentley va fi controlată de Audi AG, o companie subsidiară deținută 100% de VW AG. Utilizarea de componente Audi nu presupune o reducere a calității acestora, însă poate permite achiziția lor la prețuri mult mai mici.

VW Group a explicat că  vor fi realizate asocieri care vor contribui la strategia de electrificare. În acest mod se continuă procesul prin care sunt eliberate fonduri necesare tranziției la propulsia electrică.

Șeful Bentley, Adrian Hallmark, susține acest punct de vedere și spune că o colaborare mai strânsă cu Audi reprezintă o oportunitate, nu un risc.

Audi este lider al acestui proiect, iar Bentley va fi unul dintre utilizatori. Hallmark anunțat că Bentley va fi primul constructor de automobile de lux din lume care va renunța complet la motoarele pe benzină și va folosi doar propulsia electrică. Peste numai 5 ani, marca va avea deja doar motoare electrice și plug-in. Apoi, în 2030, toate propulsoarele vor fi electrice.

Bentley a fost printre mărcile cu cele mai mari și poluante motoare, insa marca britanică de lux va deveni una dintre cele mai puțin poluante din lume. Dar pentru asta este nevoie de tehnologie, iar Audi se ocupă deja de asta, în cadrul proiectului Artemis. Fiind confirmat de companie, se află în dezvoltare proiectul Landjet, care va aduce la lumină trei SUV-uri noi, de dimensiuni medii, complet electrice, care vor fi produse în uzina din Hanovra. Audi, lider de proiect, va lansa primul model din această serie de lux, în 2024.

 

Lasă un răspuns

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp