Rusia va deveni cel mai mare exportator global de grâu, în pofida introducerii unei taxe la exporturile de grâu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, se arată într-o estimare realizată de Departamentul American al Agriculturii.
Valoarea la export pentru grâul rusesc a crescut după ce, la mijlocul lunii decembrie, autorităţile de la Moscova au aprobat introducerea unei taxe la export. Potrivit USDA, introducerea taxei la export nu va împiedica Rusia să redevină cel mai mare exportator global de grâu.
În decembrie, autoritățile ruse au introdus o limită de export de 17,5 milioane de tone pentru anumite cereale, incluzând grâu, secară, orz și porumb, pentru restul anului de comercializare în cursul sezonului curent. Măsura include impunerea unei taxe la export pentru grâu de 30,40 dolari pe tonă.
Preşedintele Uniunii Exportatorilor de Cereale din Rusia, Eduard Zernin, a declarat pentru Reuters că Moscova analizează o posibilă majorare a taxelor la exporturile de grâu.
Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de grâu, încearcă să stabilizeze preţurile la alimente pe piaţa internă prin introducerea unei taxe la exporturile de greu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale şi alte măsuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.
Taxa la exporturile de grâu este destinată să stabilizeze preţurile la cereale pe piaţa internă. Cu toate acestea, preconizata taxă de 25 de euro a fost deja aproape absorbită de pieţele globale, a spus Zernin.
Două surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că Guvernul rus analizează posibilitatea majorării taxei la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, adăugând că există şanse marţi ca noul nivel al taxei să fie aprobat. Una din surse a mai spus că majorarea ar putea intra în vigoare din 15 februarie sau 15 martie, dacă va fi aprobată de Guvern.
În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale.
- Ce este o încălcare a confidențialității în afaceri?
- Avantajele și dezavantajele creditelor bancare și nebancare pentru IMM-uri
- Semne că afacerea ta are nevoie de finanțare pentru a supraviețui
- Vă gândiți să faceți afaceri în România?
- Cinci dintre cele mai mari orașe din România atrag peste 2 miliarde de euro în proiecte imobiliare noi
- Munca de acasă a sporit creșterea importurilor de microunde în UE
- Prețul grâului din SUA va scădea în 2022, iar oferta globală va rămâne adecvată