
Un număr de 220 895 de oameni s-au angajat la un post de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în primele unsprezece luni ale anului, se anunță prin comunicatul de presă a agenției.
Din numărul total al persoanelor încadrate în muncă între ianuarie și finalul lunii noiembrie, 89.974 aveau peste 45 de ani, 47.555 erau persoane între 35 și 45 de ani, 40.838 aveau între 25 și 35 de ani, iar 42.528 erau tineri sub 25 de ani (dintre care 28.058 tineri fără loc de muncă și care nu se aflau nici într-un program de educație sau de formare profesională).
Cele mai multe persoane care și-au găsit loc de muncă erau bărbați – 117 626, numărul femeilor încadrate în muncă fiind de 103 269.
Relatat la mediul de rezidență, 115 126 persoane angajate în perioada de referință veneau din mediul urban, iar 105 769 persoane erau din mediul rural.
Ca nivel de pregătire, 77 221 de persoane încadrate în muncă prin ANOFM au avut studii liceale, 53 472 aveau studii profesionale, 44 807 aveau studii gimnaziale, iar 21 159 de persoane aveau studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele unsprezece luni ale anului 2020, un număr de 122 100 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Cele mai multe persoane au fost angajate în judeţul Timiş (16 700), Neamţ (10 475) şi Bucureşti (9 981).
În perioada ianuarie-noiembrie din 2020, numărul persoanelor care au profitat de asistenţă pentru înregistrarea la evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 481 808 persoane.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
- Un jucător mic cu ambiții mari – Business Microcredit obține ratingul ESG A
- Tabloul general al pieței muncii în România în 2025: piața e tensionată, dar plină de oportunități
- Primii ani sub lupă: Cum organiza controlul ANAF în debutul unui business românesc
- Beneficii salariale deductibile în 2025: ce pot oferi angajatorii fără să fie împovărați de taxe suplimentare
- Impozite și contribuții pentru munca remote din afara României: ce riscuri sunt
- Ce înseamnă și cum aplici regula de minimis în finanțările startup-urilor
- Cum îți optimizezi legal taxele dacă ești PFA sau SRL în IT în 2025