fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

Bătălia dintre SUV-uri: Toyota, Ford și VW

Piața de autovehicule la nivel global a început ,acum un deceniu, să fie dominată de SUV-uri. Constructorii de automobile au investit puternic în dezvoltarea de astfel de caroserii, iar liderii industriei au reusit să cuprindă piețele regionale și locale cu modele adaptate cererii.

Toyota este liderul totalitar, la nivel de mărci, cu nu mai puțin de 17 SUV-uri în departament. SUA beneficiază de 7 dintre propunerile din acest segment ale Toyota, în timp ce pe piața din Japonia, mixul este format din alte șapte SUV-uri, care nu se regăsesc toate la americani.

A doua cea mai mare marcă pe acest segment este Ford, cu 14 SUV-uri, din care două sunt fabricate în România. Jumătate din cele 14 sunt disponibile pe piața americană, acolo unde clienții doresc în special caroserii mari, de 5 metri și chiar peste. Pe piața din China sunt disponbile tot șapte crossovere și SUV-uri.

 În Europa, sunt oferite șase SUV-uri, inclusiv cele două modele românești, la care se adaugă două versiunii cross ale Focus și Fiesta.

Pe locul trei este marca Volkswagen, care a reușit să-și lărgească extrem de bine SUV-urile și crossoverele, pe piețe regionale. Compania germană vinde 13 SUV-uri, care ar putea fi considerate 15, dacă luăm în calcul și derivatele T-Cross (Tacqua și Taigun). Un număr de trei modele sunt dezvoltate special pentru piața din China, iar alte trei au fost create doar pentru clienții din SUA și China.

Celelalte mărci și grupuri europene sunt la mare distanță de topul 10 mondial al producătorilor de SUV-uri. Renault, care deține și marca Dacia, cu singurul său SUV, Duster, are în portofoliu numai patru SUV-uri, Koleos, Kadjar, Captur și noul Arkana, la care se pot adăuga Duster, care se vinde și sub marca franceză, Kaptur, un model regional dezvoltat pe structura lui Duster, precum și minusculele Kwid și Triber, de pe piața din India.

Renault ar putea însă profita de portofoliul Alianței cu Nissan și Mitsubishi. Nissan produce 12 SUV-uri la nivel global, inclusiv o versiune proprie a lui Duster, numită Nissan Terrano, vândută în Rusia și pe alte piețe regionale.

Renault – Nissan reușește să conducă în segmentele B și D, cu ajutorul modelelor Captur și Duster (clasa B) și Qashqai (D), în timp ce Toyota este lider în segmentele C și E. Nu în ultimul rând, Suzuki este liderul clasei A la SUV-uri, cu ajutorul modelelor vândute în India, unde domină piața de decenii, împreună cu partenerii de la Mahindra. Volkswagen se află doar pe locul al doilea sau al treilea, însă acoperă toate segmentele, cu excepția clasei A.

 

Lasă un răspuns

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp