fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

Creșterea semnificativă a laptelui colectat în luna ianuarie

Colectarea laptelui

În prima lună din 2021, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 1,8% faţă de luna decembrie 2020 și cu 2,1% faţă de luna ianuarie 2020, redă INS.

În luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 1524 tone (+1,8%). Producţia a crescut în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1583 tone (+9,1%) și la brânzeturi cu 542 tone (+7,9%).

 Statistica oficială relevă faptul că, producția a scăzut la următoarele produse lactate: unt cu 558 tone (-36,4%), smântână de consum cu 924 tone (-14,1%) și lapte de consum cu 2234 tone (-6,9%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna ianuarie 2021 faţă de luna precedentă cu 30 tone (-0,2%).

 Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna ianuarie 2021 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 1764 tone (+2,1%).

Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la următoarele produse lactate: unt cu 57 tone (+6,2%) și brânzeturi cu 92 tone (+1,3%).

 În acest context, producţia a scăzut la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1846 tone (-8,8%), smântână de consum cu 320 tone (-5,4%) și lapte de consum cu 887 tone (-2,8%).

  Datele INS arată, în același timp că cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna ianuarie 2021 cu 217 tone (-1,7%) faţă de luna ianuarie din anul precedent.

 

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp