fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

O companie le dă un bonus de 1000 de euro celor 160.000 de angajați pentru că poartă mască

bonus daimler

Daimler, grup din care face parte și Mercedes-Benz, acordă angajaților o primă de pandemie de o mie de euro. Este o formă de bonificare a personalului pentru costurile economice şi personale, cum ar fi obligativitatea purtării măştii sau lucrul de acasă.

Aproximativ 160.000 de angajaţi din Germania sunt în drept de a primi acest bonus, a anunţat compania germană pe pagina lor oficială.

În Germania există un cult al premierii angajaților. Cei din industria auto au o participație la profitul realizat de companie. 

Angajații eligibili de la Daimler au primit circa 1.100 de euro fiecare din profitul aferent anului trecut. Cota pentru 2018 a fost mult mai însemnată de aproape 5.000 de euro.

Dar Daimler își permite în pandemie să acorde bonusuri pentru că perspectiva s-a îmbunătățit. Grupul se așteaptă la profit în acest an, similar cu cel de anul trecut, care a fost la 2,7 miliarde de euro.

În 2018, profitul a înregistrat un volum de aproape trei ori mai mare. Dar față de estimările preliminare din pandemie, când se aștepta să intre pe pierderi, este totuși un rezultat bun. 

În trimestrul trei, Daimler a înregistrat un rezultat financiar bun, cu un profit operațional în creștere cu 14%, care a venit pe fondul unei scăderi a veniturilor și a numărului de unități vândute. Revenirea pieței din China a ajutat cel mai mult producătorii germani.

 

Lasă un răspuns

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp