Aproape jumătate dintre investitorii străini prezenţi în România şi-au anulat, diminuat sau au întrerupt investiţiile în 2020, în timp ce 51% nu au operat nicio modificare în proiectele de investiţii planificate. Iar la nivelul anului 2019 au fost anunţate 78 de proiecte de investiţii directe, în scădere cu aproximativ 28% faţă de anul 2018 -113 proiecte. România ocupă locul 15 în Europa în topul atractivităţii, dar valoarea ISD s-a menţinut relativ la acelaşi nivel, respectiv 5,26 miliarde de euro (2018) vs. 5,17 miliarde de euro (2019), potrivit datelor BNR.
Sectoarele cheie care ar putea dezvolta economia României în următorii ani rămân a fi: agricultura, sectorul IT și industria de transporturi și auto.
Pe baza datelor BNR privind bilanțul investițiilor străine, la finalul lui 2019, cele mai importante economii cu investiții au fost: Olanda cu 20.515 milioane Euro, Austria – 11.107 milioane Euro și Germania cu 10.893 milioane Euro.
Cele mai mari investiții străine s-au înregistrat în regiunea de dezvoltare București-Ilfov (55.349 milioane euro, aproape 63 % din total), urmată de regiunea Centru (7,648 milioane Euro), regiunea Vest (6.198 milioane Euro) și regiunea Sud-Vest-Oltenia(2.536 milioane Euro).
În cursul anului 2019, Bucureştiul a atras 50% din numărul total de proiecte de investiții străine directe anunţate, urmat de Timişoara – cu o cotă de piaţă de 11,5%, şi de Iaşi – care atras doar 3,8% din numărul total de proiecte de investiţii.
În ceea ce priveşte atractivitatea sectoarelor după numărul de proiecte, cea mai mare cotă la capitalurile proprii s-a înregistrat în ramura tehnologia informației și comunicații (782 milioane euro), urmată de industria prelucrătoare (487 milioane euro) și comerț (344 milioane euro).
În cadrul industriei prelucrătoare, care a atras cele mai multe investiții străine directe, ponderea cea mai mare s-a înregistrat în industria mijloacelor de transport (22,4% din totalul soldului ISD atras de industria prelucrătoare), urmată de prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice – 20,4 % ,metalurgie- 12,4 % și alimente, băuturi și tutun – 10,4%.
În privinţa sectoarelor care ar putea accelera dezvoltarea României, investitorii străini se vor concentra în: agricultură (35%), sectorul IT (29%) şi cel al transporturilor şi auto (21%).
În anul 2019, fluxul net al investițiilor directe în străinătate a înregistrat valoarea de 324 milioane euro, din care cotă la capitalurile proprii 110 milioane euro, profit reinvestit 85 de milioane euro și instrumente de natura datoriei 129 milioane euro.
Bilanțul investițiilor directe în străinătate la 31 decembrie 2019 a înregistrat valoarea de 2 157 milioane euro, detaliat astfel: capitaluri proprii în valoare de 1 623 milioane euro (75,2 la sută din soldul total) și instrumente de natura datoriei în sumă de 534 milioane euro (24,8 la sută din soldul total).
În ceea ce privește țara de destinație a investitiilor straine directe, principala destinație a fost Cipru (484 milioane euro), urmată de Republica Moldova (299 milioane euro), Ungaria (282 milioane euro) și Republica Serbia (114 milioane euro).
- Ce este o încălcare a confidențialității în afaceri?
- Avantajele și dezavantajele creditelor bancare și nebancare pentru IMM-uri
- Semne că afacerea ta are nevoie de finanțare pentru a supraviețui
- Vă gândiți să faceți afaceri în România?
- Cinci dintre cele mai mari orașe din România atrag peste 2 miliarde de euro în proiecte imobiliare noi
- Munca de acasă a sporit creșterea importurilor de microunde în UE
- Prețul grâului din SUA va scădea în 2022, iar oferta globală va rămâne adecvată