fbpx
dpo@businessmicrocredit.ro
0377 101 900

Criza sanitară a mărit cifra șomerilor în România

Sală de conferință

Pandemia cauzată de noul coronavirus este un șoc imens pentru economii, atât în ​​UE, cât și în lume, cu consecințe socio-economice foarte importante. Rata şomajului în România înregistrată de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă a fost în decembrie 2020 de 3,38%, cel mai mare nivel din ultimii 2 ani,  însă al treilea cel mai mic nivel din ultimii 12 ani. Faţă de decembrie 2019, rata şomajului în România a crescut cu 0,41%.

În România, consecințele crizei create de pandemie se resimt în toate sectoarele, dar sectoarele cele mai afectate sunt HoReCa, turismul, transporturile, dar și sectorul construcțiilor auto. De la începutul crizei sanitare peste 25% din IMMuri s-au lichidat sau sunt în lichidare, disponibilizând un număr important de salariați.

În domeniul HoReCa și în activitatea turistică numărul locurilor de muncă se reduce în mod permanent, cei mai mulți urmănd să intre în categoria șomerilor.  La fel stau lucrurile și în alte domenii (industrie, servicii, transporturi) de unde o serie de salariați, aflați sau nu în șomaj tehnic, vor îngroșa numărul șomerilor.

Rata șomajului și numărul de șomeri s-a stabilizat și a urmat un curs descendent, ajungând la 331.010  începând din luna martie 2019.

Din luna ianuarie 2020 când cifra șomajului a înregistrat 337.858 persoane, acest indicator a început să crească, în ultimele patru luni ale anului 2020 (aprilie-iulie), iar evoluția a devenit alarmantă.

Astfel, în luna iulie 2020, numărul șomerilor a ajuns la 484.156 persoane (5,4%). Nivelul înregistrat în luna iulie se referă doar la numărul de șomeri înregistrați în această categorie, fiind indemnizați. În perioada actuală și următoare, nivelul indicatorilor privind șomajul vor evolua în mod negativ.

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani pentru luna iulie a anului 2020 a fost de 484 mii persoane, în creştere atât față de luna precedentă (474 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (362 mii persoane).

Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2020 a fost de 296.051 de persoane, mai mare cu 5.375 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,6% pe cea a femeilor, valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,5% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte cu vârste cuprinse între 25-74 ani, rata şomajului a fost la 4% pentru  decembrie 2020 (4,9% în cazul bărbaților şi 3,6% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2020.

Potrivit datelor Comisiei Europene, se preconizează că economia României își va reveni după scăderea șomajului din al doilea trimestru a anului 2021. Deși contracția economică din 2020 pare mai puțin severă decât se estimase inițial, incertitudinea rămâne foarte mare, având în vedere evoluția recentă a pandemiei, iar șomajul este puțin probabil să revină la nivelul mai mic dinaintea crizei până la sfârșitul anului 2022.

 

×

Buna ziua

Alege un consilier pentru o discutie pe WhatsApp

× Intreabă-ne direct pe WhatsApp